Dans sincron minte-suflet

Da, da știu că există o serie de anecdote cu inimi care nu au ținut seama de indicațiile prețioase ale minții și au ajuns să fie rănite. hippie iphone 6 case Vechile teorii aduc argumente pentru existenţa unei tensiuni între raţiune şi simţire, și susţin că există o raţiune ideală care a scăpat de emoţie. uag iphone 7 case camo Noua paradigmă ne îndeamnă să armonizăm mintea şi sufletul. Dar mai presus de orice teorie trebuie să admitem că suntem ființe raționale puternic guvernate de sentimente.

Sursa

Salovey citat în Goleman (2001, pg 61), sublinia importanţa inteligenţei emoţionale, sugerând existenţa a cinci domenii principale.

Cunoaşterea emoţiilor personale. Conştientizarea de sine implică recunoaşterea unui sentiment în momentul în care apare. wireless iphone 8 plus case Incapacitatea indivizilor de a observa adevăratele lor sentimente, poate face ca aceştia să le cadă pradă. Cei care au o certitudine mai mare asupra sentimentelor lor sunt mai buni coordonatori ai existenţei lor datorită mai bunei conştientizări asupra modului de reacţie în privinţa deciziilor personale.

Gestionarea emoţiilor. Capacitatea de a construi conştientizarea de sine se conturează prin stăpânirea emoţiilor în aşa fel încât să fie cele potrivite. Spre deosebire de cei care nu reuşesc să se stăpânească confruntându-se în mod constant cu dezamăgiri, cei care sunt capabili să-şi ţină în frâu sentimentele, se pot echilibra mult mai rapid în urma dezamăgirilor, obstacolelor şi necazurile cu care se confruntă.

Motivarea de sine. iphone 8 case initials rose gold Pentru a atinge un scop propus este necesar să i se acorde importanţa cuvenită, pentru motivarea de sine, pentru stăpânire şi creativitate. once upon a time phone case iphone 6 Reuşitele de orice natură îşi au rădăcinile în amânarea recompenselor şi stapânirea impulsurilor. Cei ce deţin această capacitate, implicit au şi o productivitate şi o eficienţă crescută în atingerea ţelurilor.

Recunoaşterea emoţiilor în ceilalţi. Empatia, este o altă capacitate care se clădeşte pe baza conştientizării de sine din punct de vedere emoţional; fundamentul „capacităţii de înţelegere a celorlalţi”. Cei care sunt capabili să empatizeze, sunt capabili să perceapă mult mai bine semnalele sociale subtile ce indică necesităţile celor ce îi înconjoară.

Mulțumesc pentru like & share
error0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *