Începuturi

Început de viață, început de an, început de zi, început de carieră, început de clipă, început de relație, început de drum, începuturi.

Cu prima suflare începem viața, cu ultima începem veșnicia. Fiecare pas, fiecare acțiune e un început, ceva nou, este o decizie, o dorință de a acționa într-un anume fel, fiecare început e unic. Da, începi ziua cu aceeași rutină, însă azi porți roșu, mâine tonuri de gri, azi un zâmbet larg, mâine niște cearcăne.

Sursa

La început de an, facem lista cu rezoluții, dorințe și obiective de împlinit. La început de săptămână facem listă cu sarcinile pe care le avem de îndeplinit, la fel cum în fiecare zi mai tăiem de pe lista câte o activitate dusă la bun sfârșit. Sau dimpotrivă, începem și nu ajungem să terminăm nicicând… ca și când ai porni la un drum și pe parcurs renunți, nu mergi mai departe, nu te întorci la sursă, rămâi acolo și aștepți.  Ce anume? Nici măcar nu ai un răpuns formulat în acest sens.

Începi un nou job, care îți place, la interviu ai aflat că este încurajat un mediu de lucru bazat pe cooperare și dezvoltare, iar colegii sunt prietenoși. Începi să legi prietenii, începi să înveți lucruri noi, începi să faci un curs de pictură când tu credeai că nu știi nici pensula să o mânuiești. Începi să îți dorești mai mult și firma începe să fie prea mică pentru tine. Atunci e momentul în care începi să te gândești că e vremea să începi să cauți un nou job care să îți satisfacă noile nevoi.

Mereu ne dorim altceva și începem ceva nou. Dar câte dintre lucrurile pe care le începem, ajungem să le și finalizăm? Cum ar fi să începem să evaluăm lucrurile pe care ni le dorim și să ne dăm seama dacă le putem încheia, înainte de a ne lăsa pradă entuziasmului care ne împinge de la spate? Am mai începe atât de multe lucruri pe care să le abandonăm la primul hop dacă am fii suficient de sinceri cu noi și am recunoaște că acel lucru nu este decât un capriciu pentru noi? Oare nu am începe noi să fim mai atenți la ceea ce ne înconjoară? Ce ar trebui să facem ca să învățăm să facem mai mult decât doar să începem?

Acest „început” este de fapt un proces. Așa cum o sămânță înmugurește, începe să crească un vlăstar, care începe să prindă forma unui copac, care mai apoi începe să înmugurească.

Mulțumesc pentru like & share
error0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *