Miros de portocală

E miros de portocală și cozonac și din nou devenim călători în timpuri de mult apuse, acolo unde grijile erau doar pentru adulți, iar singurul nostru „stres” era să ne jucăm, să improvizăm un teatru de păpuși pentru care ne pregăteam zile la rând, să facem oameni de zăpadă în grădina bunicii și să ne dăm pe derdeluș.

Vin sărbătorile. Cum le primești tu omule? Faci curat în casă, dar în suflet? Cumperi de-ale gurii, dar pentru suflet? Petreci timp în magazine, dar cu ai tăi? Te enervezi că e aglomerat, te superi că nu ai găsit nu știu ce cadou, traficul e aglomerat, magazinele la fel, ai lucrări de predat acum pe ultima sută, și te superi, și îi repezi fix pe cei pentru care ai cumpărat daruri și pe care vrei să îi bucuri. Da…  în vâltoarea asta ajungem să ne pierdem direcția și să uităm care e scopul pentru care facem numite lucruri.

Sursa

Și-am decis că nu mai e vreme de pierdut, îmi vreau Crăciunul înapoi. Am petrecut vreme în magazine pentru cadourile celor dragi imaginându-mi cum se vor bucura când le vor găsi sub brad, am râs cu Suflețica mea când fiecare obiect ne amintea de vremea copilăriei, am stat în trafic mult, dar am rememorat întâmplări dragi, am împodobit bradul în compania unei căni de vin fiert cu puternic miros de scorțișoară, în casă plutește mireasma portocalelor și mâine rumenim cozonacii. Colindătorii se pornesc la drum, Moșul își aranjează sania, iar sufletul de copil așteaptă cuminte magia.

Ce-mi doresc de Crăciun? Îmi doresc să dăruim nu doar acum, să fim înțelegători, milostivi, zâmbitori, voioși și blânzi și în restul anului. Să tratăm problemele la nivelul la care sunt, să ne detașăm de obligațiile de serviciu când ajungem acasă, să fim mai iubitori, să oferim sprijin celor care au nevoie, să îndreptăm un gând bun pentru cei care ne veghează de sus, să fim oameni și mai mult decât atât, să fim.

Să avem Sărbători cu pace, inspirație, gânduri bune și clipe de poveste.

p.s: Suflețica nu este un personaj fictiv, deși probabil vă gândiți că e vreun personaj imaginar. Ei bine nu, este sufletul meu nepereche – cum îmi place adesea să îi spun -, sora, verișoara, colega de apartament, confiedenta, finica și ce mai vreți voi să spuneți că mi-e.

Mulțumesc pentru like & share
error0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *