N-am plecat. M-am rătăcit și drumul mi s-a părut mai familiar ca niciodată. Am rătăcit și m-am regăsit. Am dispărut, dar am fost mereu aici. Am căutat constant soarele, dar am preferat să stau în umbră. Sunt tot eu, dar mereu alta. Mereu aceeași și totuși cu fiecare zi diferită. Continue reading “Unde am fost?”
08.08.
Arată bine alăturarea, nu?
E rotund, mă duce cu gândul la limitele de la analiza matematică n->[0; ∞] cu acest infinit care stă în picioare, e o zi ca oricare alta, e o zi în care probabil în lumea asta mare s-au luat decizii importante, în care s-au trasat noi granițe, au început noi războaie, au murit oameni de foame sau cineva a făcut primul milion din activitatea pusă pe picioare din garajul personal.
Ce ai cu mine, 2019?
Artificiile își făceau numărul „în noaptea dintre ani”, iar eu l-am tras de-o parte și i-am zis foarte serios, „2019, te rog să fii blând, ai și tu mai multă răbdare!” Mi-a zâmbit ștrengar și și-a văzut de spectacol.
Ei, bine, am zis că nu e momentul să insist. Ne-am așezat ulterior la masă și am trecut în revistă obiectivele pe care le avem de îndeplinit și din nou am subliniat ideea că ar fi de dorit să avem timp, să nu ne mai grăbim nici unul dintre noi, să facem lucrurile la ralanti, să avem răbdare. Super, zis și făcut!
Cardurile OH – o introspecție
Despre cardurile OH și beneficiile pe care le aduc în lucrul cu diferiți beneficiari, am povestit deja în articolul anterior. Acum vreau să vă împărtășesc experiența pe care am trait-o pe pielea mea în încercarea de a căpăta experiența necesară lucrului cu acest instrument, și aici mă voi referi la efectul imediat obținut.
Să fii OM, copilul meu!
Inocență, creativitate, puritate, spirit liber, sinceritate, dragoste dezinteresată. Sunt doar câteva dintre nenumăratele bogății cu care copilașii vin să bucure lumea.
Azi este despre ei, despre copii, despre copilul din noi, despre bucuria amintirilor celei mai fără de griji perioade din viața noastră, despre casa părintească și verile la bunici, jocuri, natură, prietenii. Continue reading “Să fii OM, copilul meu!”
Cireșii care aduc primăvara
În mini vacanța de sărbători e întotdeauna vreme. Chiar dacă ne grăbim să ne vedem rudele, alergăm dintr-o vizită în alta, e vreme. E timpul acela de calitate, sunt orele acelea care ne-am dori să nu se sfârșească, sunt amintirile pe care le depănăm, sunt planuri pe care le facem, sunt clipe în care trăim. Trăim pur și simplu. Vă spun iar și iar, ne trebuie atât de puțin pentru a fi fericiți. Câteva ore petrecute la cafea, masa de sărbători, o plimbare la pas, soare, mult soare și mai mult soare. Natura se bucură de Înviere, noi așișderea.
Liste, liste și iar liste
E forfotă mare, în case, în magazine, pe drumuri naționale și autostrăzi. Coșuri pline, liste fără de sfârșit, cozi interminabile la casele de marcat. Lustruim geamuri, curățăm casa, mai verificăm o dată lista pe care scrie „cadouri de cumpărat”, realizăm că am luat tot ce trebuia, însă e ceva care ne aduce o urmă de neliniște… Ceva parcă lipsește. Dar ce am omis? Continue reading “Liste, liste și iar liste”
Ești un om de succes?
Într-o discuție mi-a fost adresată următoarea întrebare: Care este derminantul tău pentru succes? Ce este succesul pentru tine? Continue reading “Ești un om de succes?”
De la tu la noi…
Atunci când „eu” dispare și faci loc pentru „noi”, lucrurile capătă altă dimensiune.
Și aici nu vorbim doar de viața personală. Aici vorbim despre locul de muncă, despre politica externă, despre grupuri de prieteni, despre familie, despre mediul care ne înconjoară. Continue reading “De la tu la noi…”
Timp și vremuri
Oprește-te și ascultă…
„Nu am timp să trec azi pe la tine, trebuie să fac niște cumpărături urgente.”
„Mă uit pe raport mai târziu, nu am timp acum.”
„Va veni bunica la serbare, mami are de predat o lucrare importantă, nu te supăra, o să ți-o cumpăr pe Plușica, tot ți-o doreai tu mult, bine?”
„Dragi părinți, nu pot veni la aniversarea voastră, e o perioadă aglomerată la birou și sunt tare obosit.”
„Vreți să reprogramăm întâlnirea de grup, dragi colegi? A intervenit ceva ce nu poate fi amânat. Până la urmă, nu au intrat zilele în sac, corect?” Continue reading “Timp și vremuri”