Multora le vine greu să facă acest pas. Li se pare incomod, și nu contest, chiar poate fi, însă e un lucru la fel de normal ca și procesul de angajare. De ce ne temem să dăm vestea angajatorului? Care sunt potențialele motive care ne determină să renunțăm la job? Câte dintre aceste motive avem curajul să i le spunem angajatorului în momentul în care ne anunțăm plecarea? De ce am așteptat până acum să spunem ce ne dorim sau ne deranjează?
Există desigur situația în care separarea este una amiabilă, în care se dă un feedback de ambele părți, recomandări, după care se strânge mâna și fiecare dorește celuilalt numai bine. Acestea sunt cazurile fericite și vreau să cred că piața muncii s-a maturizat și că astfel de situații sunt din ce în ce mai frecvente.
Însă există și reversul medaliei, în care momentul demisiei nu este unul tocmai plăcut pentru niciuna dintre părți. Motivele pot fi numeroase, de la promisiuni nerespectate, muncă realizată fără să fie apreciată, recompense financiare neacordate, motivare slabă a personalului, neîmplinirea aspirațiilor în ceea ce privește parcursul și evoluția carierei, mediu de lucru nociv, ore mult prea multe peste norma de lucru, lipsa comunicării, propuneri de îmbunătățire ignorate și lista poate continua. De foarte multe ori, din dorința de a avea un mediu de lucru plăcut, angajații vin cu propuneri pentru ameliorarea sau chiar creșterea performanței, însă ajung să fie doar simple discuții fără a fi concretizate într-un fel sau altul.
De ce ajungem ca despărțirea să nu fie una tocmai plăcută? Pentru că, pe de o parte avem deficiențe în a oferi un feedback care să nu fie evaluativ ci de preferat descriptiv, iar pe de altă parte avem lacune în a primi un feedback chiar și în situația în care e realizat „ca la carte” și asta din cauza egoului care „știe el mai bine”.
Mă întreb, dacă un angajator nu a putut respecta ceea ce a promis, presupunând că angajatul a fost unul exemplar, de ce nu poate trece peste „tristețea despărțirii”? De ce multor angajați le e încă frică să spună ce îi supără sau chiar să aleagă să demisioneze pentru un job mai bun? De ce atât de mulți oameni se simt legați de un job pe care efectiv îl urăsc? De unde acestă idee cum că nu sunt suficient de bun ca să caut alt job? De ce există angajatori care simt nevoia să facă recomandări proaste în mod gratuit foștilor angajați doar pentru că „se simt abandonați” pe ideea „nici cu mine, dar nici cu altul”?
Îmi asum când spun, că demisia este un semn de respect. Da. De respect față de angajatorul tău, pentru că nu vrei să îi consumi resursele continuând să mergi la un job la care nu mai lucrezi cu drag, fapt ce se va vedea și în scăderea eficienței și eficacității tale.
