Arată bine alăturarea, nu?
E rotund, mă duce cu gândul la limitele de la analiza matematică n->[0; ∞] cu acest infinit care stă în picioare, e o zi ca oricare alta, e o zi în care probabil în lumea asta mare s-au luat decizii importante, în care s-au trasat noi granițe, au început noi războaie, au murit oameni de foame sau cineva a făcut primul milion din activitatea pusă pe picioare din garajul personal.
Pentru mine a fost ziua în care am început să îmi scriu liber ideile, opiniile, sugestiile, observațiile despre viața care mă înconjoară. A fost ziua în care mi-am dat voie să fiu așa cum sunt și să nu îmi mai impun să fiu așa cum „trebuie”. A fost ziua în care v-am poftim la mine în suflet, am dat de-o parte orice perdea, am șters praful și am așteptat cuminte musafirii.
Nu știu câți dintre voi au experimentat acest sentiment, dar dacă vă decideți să o faceți e o treabă care are nevoie de ceva curaj și deși pare aparent lipsit de orice responsabilitate, atunci când cei care citesc ce scrii îți recunosc acest lucru, începi să te simți responsabil de ceea ce faci. Și nu, nu e presiune, este un soi de mulțumire sufletească și de recompensă pentru încrederea în tine, în ceea ce faci și ceea ce ești. E o asumare și un exercițiu extraordinar de benefic pentru minte și suflet. Dacă e vorba despre articole de specialitate, atunci e rost de documentare, acumulare de informații prin participare la worksopuri, ateliere, cursuri etc, iar dacă e vorba despre texte care vin din experiențele acumulate zi de zi, din interacțiunile umane, atunci le-aș numi „hrană pentru suflet”.
Probabil unii dintre voi veți fi considerat mai potrivit ca acest articol să apară la bilanțul de doi ani, dar el vine fix la doi ani și patru zile de la momentul în care am publicat primul text. De ce? Pentru că anul acestă, universul a decis ca eu să sărbătoresc împlinirea unui alt vis, acela de a arăta lumii că binele există și că fericirea capătă alte dimensiuni atunci când are rădăcini în bucuria celor din jur. Așadar pe 08.08., Asociația Human to Human a văzut lumina „online-ului”. Nu am ales ziua, așa s-au petrecut lucrurile, probabil că acum era momentul oportun și spun asta cu o mare convingere pentru că forma juridică a prins viață spre finele anului 2017.
Chiar și atunci când pare lipsit de sens, există un motiv pentru care lucrurile se întâmplă așa cum se întâmplă, atunci când se întâmplă. Și nici nu vreau să vă spun aici prin câte peripeții am trecut până să reușim să îi dăm formă ONG-ului (o să vă povestim pe blogul H2H www.humantohuman.ro), ceea ce vă pot mărturisi cu mâna pe inimă e că bucuria și mulțumirea că tu ai făcut ceva cu puterea ta, din timpul tău, cu resursele la care ai acces pentru cel aflat în nevoie lângă tine, e ceva greu de exprimat în cuvinte!!!
08.08. va reprezenta mereu ideea de la 0 la infinitul meu pentru că acolo se sfârșește mulțumirea pentru ceea ce am primit.
P.S: și dacă vrei să faci fapte bune și ai nevoie de un cadru în care să realizezi acest lucru, scrie-ne 😊.
be Creative, be Trained, be Adventurous