N-am plecat. M-am rătăcit și drumul mi s-a părut mai familiar ca niciodată. Am rătăcit și m-am regăsit. Am dispărut, dar am fost mereu aici. Am căutat constant soarele, dar am preferat să stau în umbră. Sunt tot eu, dar mereu alta. Mereu aceeași și totuși cu fiecare zi diferită.
Ce trebuie să se știe despre mine? Nimic. Pentru că totul e prea mare.
Ce fac? Mă bucur și bucur. Trăiesc și muncesc. Iubesc și cultiv. Ofer și primesc.
De ce n-am mai scris? Am ales să ma ocup mai mult cu „făcutul” decât cu povestitul. Poate era bine să și povestesc, ca rândurile să aducă speranță și încrederea în binele care ne animă și ne dă speranță. Poate că o să încep să scriu… din nou, pentru mine și pentru noi. Și totuși am scris… pe foi aruncate în sertare, pe suflete, prin aeroporturi, în gânduri dăruite oceanelor și mărilor, în zâmbetul copiilor din colțuri uitate de timp și lume.
De ce scriu acum? Ca să vă asigur că sunt aici. Ca să mă asigur că voi sunteți. Și aici mă refer la idealul de a fi, ca simplu act măreț al Creatorului.
E ciudat? Da! e și absurd și trist și suntem neputincioși și azi și ieri și acum 100 de ani.
Ce urmează? Cine știe?!
Ce contează? Să fii, să crezi, să speri, să dăruiești, să primești, să trăiești acum și aici. Atât.
Ne reauzim curând, până atunci….
be Creative, be Trained, be Adventurous
