Ne pleacă forța!

Știți senzația aceea de neputință, în urma unui efort considerabil? O moleșeală care îți cuprinde tot corpul și te face inert? Ai vrea să te ridici, dar picioarele sunt grele, ai vrea să miști, dar corpul nu te ascultă și atunci stai. Aștepți să se înfăptuiască minunea minunilor și cumva, de undeva o forță mai presus de tine să apară și să facă ceea ce ți-era dat ție să faci.

Sursa

Așa e și cu forța de muncă! Cu fiecare zi care trece, românii noștri îngroașă rândurile românilor care trăiesc în afara granițelor țării. Și ne-am dori din nou să invocăm o minune care să se producă și forța de muncă să nu plece. Rapoarte recente arată că suntem pe locul cinci în lume la numărul de emigrări către Occident, raportat la populația totală a țării. Ministerul pentru românii de pretutindeni anunță că 9.7 milioane de cetățeni locuiesc în afara granițelor țării. E mult? E puțin? Binevoiți a socoti. Dar înainte de a începe, păstrați în minte faptul că la recensământul din 2017, populația țării număra 19.6 milioane de persoane…

Exodul gulerelor albe nu mai e un secret pentru nimeni. Pleacă specialiști, pleacă forță de muncă necalificată, pleacă tineri imediat după terminarea studiilor, pleacă proaspeți posesori de buletin pentru studii la școli prestigioase din Europa. Cum putem să ne opunem globalizării după care am tânjit atâta vreme? Ce este de făcut pentru a opri această migrare masivă? Sau ce ar trebui să se petreacă pentru a ne ține oamenii în țară?

Auzi din ce în ce mai des că pleacă oamenii care au o situație financiară bună, care au o carieră de succes și ajungi să te întrebi de ce și-ar dori să plece dacă au tot „ce le trebuie”? Și explicația lor o putem găsi în rândul medicilor care acum au salarii decente care să le permintă să nu mai plece în străinătate, dar care nu au cele necesare în spitale pentru a efectua un act medical eficace. Și din nou te simți neputincios și nedreptățit pentru că îți dorești „o țară ca afară” cum spune Cornel Ilie.

O rezolvare la acestă situație în care ne adâncim cu fiecare zi este îndelung dezbătută de specialiști… Ce rămâne de făcut? Cum să îi motivăm pe ai noștri să rămână în țară? Care sunt strategiile care ar trebui adoptate așa încât să stopăm acest exod? Și mai ales, oare o să ajungem să le găsim la timp? Căci ne pleacă forța!

be Creative, be Trained, be Adventurous

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *