De unde îmi iau inspirația?

… de aici inspirația

Cărți, articole, interviuri, sute și sute de materiale care ne învață de unde și cum să capeți inspirația.

Pfuu, mai lipsește să te duci la piață să iei vreo două kilograme ca să pui și la borcan să îți ajungă până la primăvară. Și, ca și în cazul creativității, de cele mai multe ori auzi „o ai sau nu o ai” și… atât. Hai, pe bune?! Cum adică „o ai sau nu o ai”? E ca și cum mi-ai zice, „ei bine, Octavia, ție-ți lipsește o mână și asta este”. Slavă cerului, nu îmi lipsește nimic și dacă am „două mâini stângi”, am capacitatea să exersez și să îmi îmbunătățesc perforanțele.

Dar haideți să vedem cum facem cu inspirația și pe unde să începem să o căutăm?

Sursa

Ei bine o să îmi spuneți că este o nebunie din partea mea, dar îmi asum. Secretul, ca și în cazul celor „două mâini stângi” stă în muuult exercițiu și un gram de la mama natură. Vă spun din capul locului că gramul de la mama natură dacă nu este exploatat rămâne latent și veți ajunge să credeți că efectiv a fost zgârcită cu voi și că efectiv v-a uitat când a făcut împărțirea.

Credeți-mă, laptopul sau telefonul de pe care voi citiți acest text poate fi o sursă de inspirație. De ce păreți așa surprinși? Nu v-a fost el martorul atâtor momente în care v-ați bucurat de fotografiile din vacanță? Sau atunci când ați primit vestea de care v-ați bucurat până la lacrimi? Sau când v-a alinat dorul la vederea prietenului de mult plecat din țară? Sentimentele astea puternice te determină să fii conștient, să înțelegi, să simți, să faci, să fii. Desigur poți doar să experimentezi niște stări și să rămână doar la stadiul acela, de stări, fără să le fructifici și atunci chiar nu te contrazic, ioc inspirație, nu pentru că nu ar fi loc pentru ea ci pentru că i-ai trântit ușa-n nas.

Sportul acela național, supraintitulat „aruncatul cu privirea”, poate avea și efecte pozitive, privești, interiorizezi, iar din starea de prezență imposibil să nu primești mesaje de la tot ce te înconjoară.

Dar mai e ceva… sau cineva… Sunt oamenii tăi. Acei eroi pe care te bizui indiferent de situație, care sunt acolo pentru tine la bine și la greu, care îți sunt adăpost și hrană, care sunt iubire și speranță, care sunt sprijin și înțelegere. Acei îngeri păzitori care te salvează de la înec și îți dau strălucirea unui nestemat rar. Aceia fără de care tu nu poți fi ceea ce ești. Acele suflete fără de care tu – nu… Nu poți fi tu. Nu poți fi.

Paradoxal, într-o lume caracterizată de consumerism și material, bogăția mea sunt EI. Cine sunt EI? Familia mea. Fie că purtăm sau nu același sânge sunt câteva suflete care mă întregesc. Părinții mei, icoane sfinte, m-au învățat că dragostea n-are margini, că pentru liniștea mea sufletească pot întoarce și celălalt obraz, că „a da” e infinit mai înălțător decât „a primi”, că „împreună” nu e doar un simplu cuvânt, e energia care pune în mișcare universul, că „noi” e mai puternic decât „eu”, că a rămâne om indiferent de vremuri e o virtute, că liniștea din noi e pacea lumii și multe alte lucruri minunate, dar n-aș vrea să scriu acum un roman. Sunt lucruri pe care ei le-au învățat de la bunicii mei și pe care mi le-au insuflat de-a lungul anilor. De ce mă inspiră EI? Pentru că nu sunt puține momentele în care mă întreb cum de nu obosesc să creadă în bine, să facă bine și să inspire și pe cei din jur să îi urmeze în bine. Pe de altă parte, tinerețea neobosită a bunicii, mă face să mă ridic din pat și în zilele în care îmi caut energia în ceașca de cafea. Dârzenia, drumul deloc lin pe care l-a parcurs de-a lungul vieții nu are cum să nu îmi fie inspirație alături de credința că orice se poate atâta timp cât tu crezi că se poate. Și fiecare etapă nouă este un fel de joc „baba oarba”, dar mă las purtată pentru că am încrederea că ochii lui vor alege așa cum aș fi ales și eu. Încrederea e inspirație și inspirația e încredere.

Inspirație îmi sunt mâna aceea de oameni care cu sacrificii mari, luptă pentru binele celor din jur.

Inspirație e natura mereu surprinzătoare.

Inspirație sunt monumentele care spun istoria lumii.

Inspirație mi-e însăși viața cu ale ei nuanțe.

Inspirația este precum aerul. Omniprezentă. Și atunci de ce îți ții respirația?

Să vă fie inspirație.

Mulțumesc pentru like & share
error0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *