Networkingul

Networkingul are în vedere facilitarea accesului întreprinzătorului şi a colaboratorilor săi la anumite informaţii, evenimente, acţiuni, organizaţii utile firmei.

Networkingul, așadar, este un element de bază al relaționării oamenilor și un pion important în dezvoltarea oricărei afaceri întrucât este cea mai rapidă și mai ușoară modalitate de a obține informații.

Sursa

Fără doar și poate, networkingul este un instrument puternic de marketing care favorizează schimbul de informații și idei între persoane sau organizații care împărtășesc aceleași idealuri sau care au aceleași aspirații. Fenomenul networkingului este prezent atât în mediul social – social networking – cât și în mediul de afaceri – profesional/business networking.

Metodele tradiționale la care se apelează fac referire la participarea la evenimente/conferințe specifice industriei din care faceți parte, întâlniri, reuniuni, workshopuri, grupuri organizate în jurul unei profesii. Importanța realizării unei rețele profesionale cât mai vaste este lesne de înțeles că va avea un impact direct asupra succesului și evoluției propriei afaceri. Totodată participând la reuniuni cu specialiști din domeniul de interes, poți culege informații utile cu privire la evoluția pieței forței de muncă pe acea nișă, noi tendințe, noi tehnologii, informații despre cursuri care să sporească nivelul cunoașterii în domeniu etc.

Mai mult, intrând în contact cu specialiști în domeniu, puteți evalua sau valida o idee de afacere, sau puteți cere sfaturi cu privire la situații diverse cu care vă confruntați în activitatea de zi cu zi.

O carte de vizită poate reprezenta o resursă foarte prețioasă în momentul în care decideți să participați la un eveniment în care știți că veți interacționa cu o serie de profesioniști. Oferind o carte de vizită, cu siguranță veți primi alta în schimb și în acest fel se stabilește o conexiune cu respectiva persoană, iar în caz de nevoie aveți datele personale unde poate fi contactată.

Stabilirea unei relații este importantă fiindcă este posibil ca la un moment dat să ai nevoie de serviciile acelui om, sau invers și este un lucru cert faptul că oamenii fac afaceri cu cei pe care îi plac și care prezintă încredere.

Cea mai mare rețea profesională care își desfășoară activitatea online, este binecunoscutul LinkedIn care a luat naștere în anul 2002. Cu toate că în țara noastră nu se bucură încă de notorietatea pe care o are de exemplu în SUA, LinkedIn-ul, reprezintă locul în care se desfășoară procesul de recrutare întrucât oferă vizibilitate candidaților în cercurile profesionale.

De altfel și Facebook, care în general este folosit pentru networkingul social, poate reprezenta un factor important în luarea deciziei într-un proces de recrutare.

Mulțumesc pentru like & share
error0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *