Trenul leagăn al educației

de aici inspirația…

Când a fost ultima dată când ai călătorit cu trenul? Pentru foarte mulți dintre noi, trenul reprezintă acel mijloc de transport care ne ajută să ajungem din punctul A în punctul B.  Corect? Dar este el, doar atât?

Aș îndrăzni să spun că e mai mult decât un mijloc de transport. Da, este drept că în vremuri vechi el reprezenta printre singurele mijloace de transport, pentru foarte mulți era un loc de muncă, pentru și mai mulți o scenă în care li se petrecerea viața, loc de socializare și compartimente sătule de atâtea povești de viață și frământări auzite.

Sursa

Acum… De cele mai multe ori, trenul, nu se mai regăsește printre opțiunile noastre atunci când suntem în postura de a ne deplasa. De ce? Pentru că sunt aceleași trenuri din poveștile tinereților bunicilor sau cu puțin noroc din cele ale părinților, pentru că uneori biletul ajunge să fie prea scump, pentru că sunt întârzieri, pentru că uneori iarna te simți ca pe pârtia de schi din cauza ușilor care nu se închid corespunzător, pentru că vara ai parte de saună inclusă în prețul biletului, pentru că avem mașini personale, pentru că e la modă car sharingu-ul și lista poate continua… însă, chiar nu putem găsi nimic pozitiv în această experiență cu trenul?

Păi să vă povestesc… De aproximativ doi ani, cu o medie de aproximativ o dată pe lună, aleg să merg cu trenul. De ce? Pentru că acolo se întâmplă viața.  Cum vine asta? Simplu. În tren ai ocazia să descoperi diferite tipologii umane, cu caractere diferite, vezi interacțiunea dintre oameni, vezi cum au evoluat relațiile dintre noi, cum s-a schimbat modul în care comunicăm și interacționăm cu cei din jurul nostru, mai ales atunci când nu îi cunoaștem.

Cu toate că sunt o persoană extrovertă și îmi place să port conversații chiar și între două stații de metrou, în ultima vreme, recunosc faptul că am preferat mai mult să privesc și să ascult tocmai pentru a mă reconecta la realitatea autohtonă.

Cea mai recentă călătorie a fost cu adevărat o lecție, o exemplificare extrem de directă, dură a diferențelor dintre categoriile sociale, o învățătură din partea unor copii a faptului că prietenia nu ține cont de contul bancar al părinților, despre orgoliul și demnitatea copilului mai puțin înstărit, o punere în scenă a unei relații dintre mamă și copil care se baza pe iubire, respect, sinceritate, simplitate și înțelegere, dar și una despre trufie, superioritate, educație în acest spirit. Dar ca să puteți înțelege despre ce vorbesc, o să vă expun succint, scena la care am luat parte într-un compartiment, al ultimului vagon, dintr-un obosit tren CFR, căruia îi doresc viață lungă ca să mai poată învăța și pe alții cum stau lucrurile prin această viață.

V-ați dat seama deja că este vorba despre o mămică înstărită cu fetița ei și o altă mămică modestă cu al ei copil. Cum să explic mai bine relația dintre mămica modestă și fetița ei? Este dincolo de manualele de parenting, bazată pe un respect din acela cum vedeam la copiii de la sat care uneori li se adresau părinților cu pronume de politețe dintr-un respect pe care noi acum nu îl putem înțelege, s-au jucat, au povestit, fetița a încercat să intre în vorbă cu cealaltă, dar s-a lovit de un refuz – „nu vreau să fim prietene”. Citeam în ochii „autoarei” refuzului, un fel de răzbunare prin răspuns, întrucât în timp ce cealaltă se juca cu mămica ei, a ei mamă se updata cu ultimele noutăți de pe Facebook. În fine, copilării, mi-am zis. Și pentru că vorbim despre copii, s-au împrietenit, nici nu au simțit diferențele, până când una dintre mămici – vă las pe voi să ghiciți care – a intervenit să își corecteze fiica, subliniind faptul că ghiozdanele lor nu sunt identice, materialul din care e făcut cel al fiicei sale este de calitate, iar prințesele sunt mult mai bine realizate. Mi-a căzut față – scuzați exprimarea „academică”. Cealaltă mămică a afișat un zâmbet trist, demn și a păstrat liniștea. Wow, în momentul acela îmi părea rău că sunt acolo și mă întrebam ce trăiri are? Ce ar fi vrut să îi spună? Ce a gândit de a preferat să tacă? Și-a întors chipul către fiica ei – care Slava Cerului, nu a înțeles mesajul – și s-a pierdut cu privirea în lanurile de rapiță. Am înțeles mai mult decât mi-ar fi putut explica, sau decât pot să exprim în cuvinte. Mi-am pus căștile în urechi și am început să vă scriu.

Dragii mei, dacă vreți să vedeți cum este întruchipată viața cu adevărat, fără artificii, botox, facultăți în SUA, cluburi pe litoral, unghii false, vă rog, faceți un exercițiu și urcați-vă într-un tren. Acolo e viața. Acolo e realitatea.

Mulțumesc pentru like & share
error0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *