Cardurile OH – o introspecție

Despre cardurile OH și beneficiile pe care le aduc în lucrul cu diferiți beneficiari, am povestit deja în articolul anterior. Acum vreau să vă împărtășesc experiența pe care am trait-o pe pielea mea în încercarea de a căpăta experiența necesară lucrului cu acest instrument, și aici mă voi referi la efectul imediat obținut.

Sursa foto: arhiva personală

Cum am spus și anterior, concluzia întâlnirii cu aceste carduri, a fost faptul că nu suntem conștienți de cât de multe stări, trăiri, sentimente, emoții, înmagazinăm înăuntru. Tot acest cocktail pe care ajungem să îl încuiem în cea mai întunecată cameră a ființei noastre de frică să nu devenim vulnerabili, de teama de a nu fi respinși, de teamă…

Stările prin care am trecut sunt greu de descris. Să ajungi să împărtășești cu niște oameni pe care abia îi cunoști lucruri atât de personale, numai după prima jumătate de oră petrecută împreună, ridică niște semne de întrebare în sensul bun. E drept că ne doream cu toții să învățăm să mânuim un astfel de instrument, dar totuși… Mai mult, erau lucruri pe care se așternuse praful. Cel al ignoranței, al uitării, un fel de „lasă că sunt acolo, la ce bun să le mai răscolim”.

Dar atât de bine a venit acest workshop, nu doar pentru că am întregit portofoliul de instrumente de care un consilier are nevoie, dar și pentru mine, pentru că mi s-a reconfirmat că din această dragoste nemărginită pentru cei din jur, din această dorință de a-mi susține aproapele necondiționat, uit de mine, des. Uit să respir, în căutările nebune de a fi acolo oricând pentru oricine. Dar lucrurile astea îmi bucură inima, și nu e puțin lucru în tumultul acesta al vieții cotidiene. Trupul mi-e adesea obosit, dar inima îmi e veșnic recunoscătoare pentru bucuriile pe care i le aduc. Poate vi se pare că vorbesc din cărți, dar vă las aici un exercițiu care mi-a fost tare drag și care simt că mă reprezintă „până la cer și înapoi” – cum descriam în copilărie măsura iubirii noastre.

Exercițiul presupunea să punem pe hârtie cuvintele care descriu imaginea unui card din colecția Morena, fix în ordinea în care ele vin, fără a ne reîntoarce asupra textului. După definitivarea acestei descrieri, tabloul era completat de un card extras din pachetul Indre, card ce ne adresa o întrebare pe care să o integrăm poveștii. Ce mi-a ieșit vedeți mai jos.

„Chiar dacă norul pare negru, eu mă bucur de ploaia caldă din mijlocul verii. E culoare, e multă culoare, eu sunt culoare, fluturii și albinele sunt lângă mine, roiesc în jurul meu; albinele muncesc sârguincios la culegerea polenului, iar eu ridic mâinile spre cer în semn de profundă recunoștință pentru bogățiile care mă înconjoară. Sunt un om simplu, iar acum pentru o dată în plus îmi dau seama că bogățiile stau în ceea ce mă înconjoară nu în hainele/lucrurile materiale pe care le-aș putea avea.

Ce ar face iubirea în acest caz? (card care face parte din setul Indre )

Iubirea dă sens tabloului descris.”

Și știți de ce mi-e atât de drag acest exercițiu? Pentru că pe nesimțite m-am identificat cu personajul din imagine și totul a căpătat sens pentru exercițiu în sine și pentru mine în particular. De ce? Pentru că mi-am reamintit încă o dacă că ne e suficient să fim. Ș-atât.

Nici nu suntem conștienți de tot ceea ce zace acolo în noi, aparent în stare latentă, dar mai ales nu suntem conștienți de faptul că există specialiști și instrumente care ne pot elibera și ajuta să ne recăpătăm sensul.

Vă îndemn să vă luați din când în când câte un moment pentru voi.

Morala poveștii ar fi că în căutarea soluțiilor pentru cei din jur, m-am regăsit. Dar mai ales am fost extrem de mulțumită, ba chiar inspirată de persoana care am devenit sau am fost, pentru că încă n-am uitat să fiu.

be Creative, be Trained, be Adventurous

 

Mulțumesc pentru like & share
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *