Mă întreb adesea de ce oare vedem întâi partea goală a paharului și nu ne sare în ochi lichidul acela care încă există acolo? Și mai avem îndrăzneala să ne îndoim de existența divinității. Oricum un lucru este cert, pentru a te putea declara împotriva unui curent, trebuie întâi să admiți că există, așadar… Dar de, noi trăim cu impresia că suntem mai presus de orice, chiar să vedem și ce nu există, dar și asta doar în circumstanțele alese „pe sprânceană” de noi.
Și dacă tot am devenit prieteni, vă invit și pe voi, să reflectați asupra câtorva întrebări simple care mie mi-au adus o perspectivă diferită asupra existenței și modului de a o trăi.
Nu de puține ori se întâmplă să nu reușim să apreciem eforturile pe care cel de lângă noi le face pentru a ne aduce o mică bucurie sau pentru a ne reduce din lungul șir al obligațiilor. Dar nu o facem neapărat din răutate, ci dintr-o… nici nu știu cum să o numesc… hai să îi zicem, o lipsă de educare a sinelui pentru a reacționa și a observa binele în orice situație. Probabil că primul gând, când veți citi aceste rânduri, va fi, „bine, bine, dar cum să văd un bine când unul drag de-al meu e în suferință? Cum să văd un bine când unul drag de-al meu pleacă? Cum să văd un bine când sunt atâția oameni care nu au ce le trebuie pentru a-și asigura minimul pentru a trăi?” și exemple putem găsi nenumărate.
Dar… putem găsi binele. Și mai mult, putem găsi soluții să aducem binele pentru ca și ceilalți să îl experimenteze. Suferința este un moment, primim o suferință și nici nu realizăm că putea fi mai rău. Nu vreau să transform acest spațiu într-unul trist, ba dimpotrivă, vreau să înțelegem că avem o misiune, un scop precis, și de cele mai multe ori suflerința ajunge să ne fie aliat pentru a ne urma scopul.
Gândiți-vă; mame care rămân fără copiii lor, se luptă pentru a salva alte vieți, se transformă în eroi și sprijin pentru alte mame și copii în nevoie. Oameni care în urma feluritelor accidente, s-au luptat cu ei și pentru ei, și au ajuns să fie inspirație și ajutor chiar și pentru cei care „le au pe toate” și sunt nemulțumiți. Existența noastră pământeană este doar o etapă, dacă am ajuns aici, cu siguranță trebuie să ne împlinim scopul, indiferent de cum arată drumul până la el.
Gândiți-vă la chestii banale de zi cu zi… Ajungi acasă după o zi de muncă și găsești un morman de vase nespălate, dar în centrul mesei o prajitură cu vanilie așa cum îți place ție. Ce faci? Apreciezi gestul sau te focusezi pe dezordine? Te bucuri că cineva a curățat casa în locul tău sau începi să faci curat în urma lui pentru că „nu a facut bine”? Te supără copilul acela de pe stradă care ți-a sărit în brațe cu mânuțele murdare de ciocolată pe cămașa ta impecabilă, special netezită pentru acea întâlnire importantă.
