Despre școală auzi la tv, auzi în casă, îi auzi pe colegi, pe bunici, ajungi să crezi că până și Moș Martin care îți ținea companie noapte de noapte știa ce presupune această noțiune.
Dar ce înseamnă școala? Ce și-au dorit creatorii ei să însemne? Cum o percep „consumatorii” ei? Dar părinții? Pentru profesori e doar un job? Dar să le luăm pe rând.
Dintotdeauna școala e asimilată cu instituția care educă, formează caractere și le direcționează tinerilor destinul. Chiar așa?
Și nu, nu am de gând prin acest articol să instig sau să subminez autoritatea școlii, sub nicio formă. Vreau doară să vă împărtășesc câteva idei pe care le-am conștientizat în urma interacțiunii cu școala acum dintr-o poziție diferită de cea de elev.
Sunt un militant pentru educație, cred că e nevoie să fim educați pentru a crește ca indivizi și societate. Cred că există dascăli dedicați, știu că sunt elevi care vor să-și depășească limitele și părinți care îi susțin cu prețul unor sacrificii greu de imaginat. Și atunci unde e problema?
V-ați întrebat părinții cum se desfășura sistemul educațional pe vremea lor? Dar societatea? Cu siguranță nu aveau videoproiector pentru ca lecțiile să fie mai dinamice, nici grup de whatsapp sau facebook în care să își dea cu părerea despre tema la algebră, dar vă spun că tot istorie, geografie, limba maternă, chimie, trigonometrie, algebră și analiză matematică se învăța. Așadar școala predă aceleași materii ca cele din era industrializării, unor oameni care au cu totul și cu totul alte nevoi, unor oameni care trăiesc într-o eră complet digitalizată, cu un acces extrem de facil la orice fel de informație. Din aceste motive, este complicat și pe alocuri imposibil să schimbi la fel de repede mentalități de generații cum se schimbă tehnica, este greu unui părinte să-și imagineze de ce educația non-formală poate să dezvolte poate chiar mai bine un tânăr. De ce? Pentru că acolo el poate să îți descopere cu adevărat pasiunea, abilitățile, să-și șlefuiască caracterul, comportamentul să fie o variantă a lui mai bună. De ce să facă un curs de gătit? Pentru că poate asta este chemarea lui și peste o vreme devine chef într-un restaurant cotat cu nu știu câte stele Michellin. De ce să facă teatru? Pentru că scapă de tracul de a vorbi în public, pentru că își lucrează dicția, pentru că își activează creativitatea, pentru, pentru, pentru….
Prin accesul la informație, tinerii își crează propriile opinii, valori, idei, care de foarte multe ori, prin prisma diferențelor dintre generații intră în contradicție cu opiniile părinților. Evident, uneori sunt idei plauzibile, alteori experiența părinților contrabalansează „talerul dreptății”.
Cu toate astea, dragi părinți și dascăli deopotrivă, e important să înțelegeți că tinerii de azi nu se mai mulțumesc cu livrarea unei informații, ei vor să vadă utilitatea inoculării unei astfel de informații și nu pentru că sunt niște mici răzvrătiți ci pentru că nu se mai mulțumesc să primească o informație pe care nu înțeleg când și unde le-ar putea fi de folos. Vor să fie niște mici creatori, să genereze idei, nu doar să scrie după dictare și după test acea informație să rămână doar o altă lecție în caietul de clasa a X-a.
Ei înțeleg nevoia de dezvoltare pentru că văd rapiditatea cu care se modifică totul, sunt preocupați de carieră pentru că văd că piața este extrem de dinamică și volatilă și se tem că ceea ce aleg poate peste ani, când vor termina studiile nu mai este de actualitate. Pentru asta îndrumați-i către specialiști care să îi susțină.
Și s-au încercat diferite soluții pentru a aduce „învățământul la zi”. Un ordin al ministrului dat în 2016, spunea că temele ar trebui să le ocupe o oră celor din ciclul gimnazial și două ore liceenilor. Și credeți că se întâmplă așa? Ei bine, nu. Elevii se plâng că nu au timp să își facă temele, dar să mai aibă timp pentru pasiunile lor sau timp efectiv liber. Așadar, ne focusăm pe rezolvarea unor teme pentru care primim notă pentru a putea trece clasa, dar ieșim din școală și ajungem să răspundem la întrebarea „Ce pasiuni ai?” cu un ”Nu știu.”sec. Sunt numeroase studii realizate care atestă faptul că nu volumul mare de teme îi dezvoltă pe tineri, ci mai degrabă timpul petrecut la masă cu părinții, pentru că acolo e vorba despre dezvoltare emoțională, este vorba despre valori, este vorba despre principii și probabil direcții.
Aud nenumărate povești în care dascălii trebuie să predea rapoarte interminabile care le ocupă ore, timp pe care l-ar putea și și-ar dori să îl investească în activități cu elevii, dar fără de care nu își pot justifica salariul.
Sunt numeroși oameni care își pun toată priceperea în slujba elevilor săi tocmai pentru că ei au înțeles că e nevoie de adaptare pentru a produce schimbarea pe care atât de mulți o invocăm.
Vă întreb…
