Dacă visele se sfârșesc la simplul țârâit al alarmei, cu visurile noastre ce facem?
Cum ziceam, pentru vise, ne cumpărăm tacticos un ceas care să le alunge odată cu noaptea și să ne trezească pentru a începe ziua. Pentru visuri nu avem încă ceas însă cred că n-ar strica unul pentru a ne trezi la realitate și a începe viața. Ați prins ideea? Vise, ceas, ziua; Visuri, „X”, viața. Știu, nu suntem la matematică, însă cum aflăm necunoscuta din această ecuație a vieții?
Sursa: foto credit Andrei Breazu
Problema are mai multe fațete. Sunt persoane care nu sunt interesate să rezolve ecuația pentru că nu își doresc să iasă din zona lor de confort și preferă să își sacrifice visurile. Sau poate nu au suficientă încredere că pot. Sau poate nu știu cum să facă. Sau poate că „nu au visuri”, spun cei din jur pe care nici alarma nu îi mai trezește din vise.
La polul opus sunt „martirii” cei care ar face absolut orice pentru visurile lor, de la sacrificarea micilor plăceri până la schimbul viselor pe visuri.
Mai există și „visuri la cheie”… cheia la visteria familiei sau la oricare alte sursă de finanțare, însă despre ele nu cunosc multe și n-aș vrea să întrăm în subiect, nu pentru că e lipsit de interes ci pentru că nu vorbim de o majoritate considerabilă.
O să vă rețin atenția asupra celor care nu au visuri și a celor care au.
Paradoxal cei care nu au visuri sunt cei care fac parte din categoria „oamenilor normali”. Și chestia asta mă duce cu gândul la comunism, toți egali, toți uniformi, deci în grafic, așadar nimeni nu trebuie să își facă griji în ceea ce îl privește pentru că indubitabil nu ar putea reprezenta un pericol. Însă indicațiile sunt clare, pentru securitate, e bine să fie sub supraveghere, cine știe cum va fi îndoctrinat de unul care are visuri și se va răzvrăti împotriva sistemului care ne vrea egali. De aici putem să intuim faptul că și cei teoretic fără visuri, ar putea fi treziți. Cum? Prin „contaminare”, mai precis vine un omuleț care a descoperit plenitudinea stării de a-și trăi visul, îi povestește cum a privit franc înăuntrul său, cum și-a conștientizat nevoile, lipsurile, dorițele prăfuite și iaca și visurile de mult uitate ies la iveală. Așadar nu există om fără visuri, exista doar visuri în stare latentă.
Despre cei care încearcă din rărunchi să-și vadă visul împlinit… Ei bine, ei sunt cei care sunt neînțeleși. Deși pare de necrezut ei sunt acei oameni care luptă, se luptă până la ultima putere pentru visul lor. De ce fac asta? Pentru că ei simt că și-au găsit menirea și scopul în această lume, pentru că ei vor să fie mulțumiți cu ceea ce fac, chiar cu scopul unei privări de multe lucruri materiale, ei vor să se uite în urmă cu fruntea sus și să zâmbească la vederea drumului parcurs, ei vor să inspire pe cei de lângă ei, vor să fie mulțumiți, vor să contribuie, vor să creeze, vor să experimenteze, vor să dăruiască din ceea ce fac, ceea ce au și ceea ce sunt, ei vor să trăiască. Să-și trăiască visul.
Determinarea unor astfel de oameni e greu de combătut, chiar și atunci când li se închid uși, când sunt forțați să se conformeze normei. Se ajunge chiar la situația în care sunt priviți de cei din jur ca fiind niște inadecvați social, care nu își pot face loc într-un birou și o uniformă scorțoasă. Ei sunt spirite libere, care și-au luat în serios misiunea de a face mai mult decât să existe. Și cad. Zac lați, iar mojicii râd că au câștigat bătălia și acum sunt de aceeși parte a baricadei. Doar că, acești „visători” au capacitatea de renaștere a păsării Phoenix și răbdarea lui Sisif, pentru că ei au un scop, ei au un vis, iar visurile sunt date pentru a fi îndeplinite.
Luptați pentru visurile voastre, credeți în voi, nu vă lăsați bătuți la prima înfrângere, credeți în puterea voastră și mergeți mai departe. Nu spune nimeni că este un drum ușor și trebuie să fiți conștienți de lucrurile astea când porniți la drum, însă priveliștea de sus, merită tot efortul.
Te aștept la finish.
