Nu știu ce scrie în dex în dreptul cuvântului voluntariat însă în ceea ce mă privește știu foarte clar ce valoare are.
Când am pornit la drum, mi-am setat ca obiectiv, să mă bucur prin bucuria celor din jurul meu pe care într-o formă sau alta îi ajutam prin munca benevolă pe care o prestam. Poate pare egoist, poate că a și fost. Nu știu. Ceea ce știu este că la acel moment aveam nevoie să mă „vindec” după un job care mă consumase psihic foarte tare. Acum, la patru ani distanță de când am început să fac voluntariat într-o formă organizată, a devenit stil de viață, depășindu-mi așteptările prin simplul fapt că am înțeles cine sunt, ce îmi doresc să fac, la ce mă pricep cel mai bine. 
Sursa: arhiva personală
Mi-a dăruit prieteni buni, oameni faini cu care am obținut succese unindu-ne forțele și luptând împreună, am realizat conexiuni, am întâlnit oameni inspiraționali, am avut ocazia să particip la reuniuni cu oameni ai deciziei, la dineuri ale ambasadelor, la povești cu oameni simpli care trăiesc pentru a face bine. Am călătorit, am vorbit zile întregi la telefon, am făcut traininguri în școli, am încercat să înțeleg constant nevoia de dezvoltare a tinerei generații prin discuții cu profesorii, participări la workshopuri pe teme conexe, conferințe etc.
Am avut ocazia să înțeleg cu ce se ocupă diverse departamente de la logistică, financiar, fundraising, comunicare la project management și resurse umane. Așa am descoperit ce mi se potrivește cel mai bine, ce anume mă face să îmi depășesc limitele și unde îmi pot atinge potențialul maxim. Și așa am ajuns în zona de project management și resurse umane. De ce? Pentru că în project management vedeam cum proiectul prinde viață și în resurse umane vedeam cum colegii mei prind aripi.
În voluntariat nu trebuie să aștepți să ți se dea de făcut ceva, în voluntariat cuvântul de bază este inițiativa, concentrată adesea în interogația „cu ce te pot ajuta?”. Și e atât de motivant când auzi în birou, colegii spunându-și unii altora „spune-mi te rog, cu ce te pot ajuta?”.
În aceeași notă, faptul că în comunitate nu există un ONG în care să te poți implica nu este un motiv pentru a te ține departe de statutul de voluntar. Vino cu o inițiativă, adună-ți prietenii, povestește-le, fă cunoscută ideea ta în comunitate, crede în țelul tău pentru ca și cei din jur să creadă în el și să te urmeze. Credeți-mă, oamenii urmeză liderul. Oamenii se alătură unei cauze care propune o schimbare în bine. Și nu o să încetez să îi dau exemplu pe colegii de la Let’s Do It, Romania! care în momentul în care au făcut cunoscută înițiativa lor, cu toate că erau multe voci reticente cu privire la reușita Zilei Naționale de Curățenie, oamenii i-au urmat; și la prima strigare, în 2010, și-au pus mănușile în mâini 200.000 de români. Deci se poate.
Când faci voluntariat și vezi că munca ta dă roade palpabile, nici nu mai simți că muncești, așa ar fi normal să se întâmple în orice job ne-am angaja. În voluntariat nu ai program de 8 ore sau de 4 ore, aici ești voluntar și atât. Iar acest „voluntar și atât” înglobează în el o paletă atât de vastă de sentimente, trăiri, experiențe, ore de lucru, bucurii, termene limită. În voluntariat lucrezi pentru că există o motivație intrinsecă care valorează infinit de mult peste beneficiile pecuniare. Aici nu există ideea aceea că poate colega mea câștigă mai mult decât mine, că eu muncesc mai mult și mai bine; nu. Toți facem ce și cum putem noi mai bine.
Nu de puține ori m-am lovit de mentalitatea cum că în voluntariat lucrurile nu sunt atât de serioase, că oamenii sunt „flower power”. Dar vă spun, se muncește, și de cele mai multe ori se muncește din greu și știți de ce? Pentru că angajamentul de a preda la timp o lucrare împlică destine. Faptul că tu nu reușești să îți faci treaba la timp, poate însemna suferința unui om căruia vrei să îi faci un bine. Nici nu mai încape în discuție, proiectele de anvergură cu mii de beneficiari.
Dacă încă te mai întrebi de ce să faci voluntariat…
