Bune practici în consiliere

Se spune că orice terapeut are nevoie de propriul terapeut, așa stau lucrurile și în consiliere. Din vreme în vreme e nevoie de supervizare, de întâlniri cu colegii de breaslă pentru a împărtăși experiențe, a dezbate idei și soluții și dincolo de orice, probabil nu greșesc să spun că e și un moment bun în care noi toți înțelegem că nu suntem singurii care se confruntă cu anumite situații delicate.

O astfel de întâlnire organizată sub umbrela Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Academiei de Studii Economice din București a luat forma unui workshop la care au participat atât reprezentanți ai departamentelor de consiliere din cadrul marilor centre universitare din țară cât și consilieri independenți și persoane care lucrau în departamentul de resurse umane al unei companii.

Continue reading “Bune practici în consiliere”

Cardurile OH – un instrument

În încercarea de a oferi clienților o experiență cât mai semnificativă și de impact pentru procesul în sine, simțeam nevoia de a completa portofoliul de instrumente cu încă „ceva”. Acel instrument îmi doream să fie cât mai aproape de beneficiarul final, cumva să îi ofere o experiență kinestezică, dar cu toate astea să nu îl deconcentreze ba mai mult să aducă subconștinentul în planul palpabil și conștient. Și cum nimic în lumea asta nu e întâmplător, fără prea multe căutări direcționate, la momentul oportun, mi-au ieșit în cale Cardurile metaforice OH.

Continue reading “Cardurile OH – un instrument”

Zi(-)le libere

Nici bine nu s-a încheiat o „mini-vacanță”, că deja ne pregătim pentru alta. E o afirmație foarte des întâlnită. Dar sunt ele prea multe zile decretate libere la nivel național? La o privire mai atentă la nivel european, putem concluziona faptul că România se situează printre țările cu un număr redus de zile oferite liber din partea statului.

Continue reading “Zi(-)le libere”

Să fii OM, copilul meu!

Inocență, creativitate, puritate, spirit liber, sinceritate, dragoste dezinteresată. Sunt doar câteva dintre nenumăratele bogății cu care copilașii vin să bucure lumea.

Azi este despre ei, despre copii, despre copilul din noi, despre bucuria amintirilor celei mai fără de griji perioade din viața noastră, despre casa părintească și verile la bunici, jocuri, natură, prietenii. Continue reading “Să fii OM, copilul meu!”

Trenul leagăn al educației

de aici inspirația…

Când a fost ultima dată când ai călătorit cu trenul? Pentru foarte mulți dintre noi, trenul reprezintă acel mijloc de transport care ne ajută să ajungem din punctul A în punctul B.  Corect? Dar este el, doar atât?

Aș îndrăzni să spun că e mai mult decât un mijloc de transport. Da, este drept că în vremuri vechi el reprezenta printre singurele mijloace de transport, pentru foarte mulți era un loc de muncă, pentru și mai mulți o scenă în care li se petrecerea viața, loc de socializare și compartimente sătule de atâtea povești de viață și frământări auzite. Continue reading “Trenul leagăn al educației”

Cireșii care aduc primăvara

În mini vacanța de sărbători e întotdeauna vreme. Chiar dacă ne grăbim să ne vedem rudele, alergăm dintr-o vizită în alta, e vreme.  E timpul acela de calitate, sunt orele acelea care ne-am dori să nu se sfârșească, sunt amintirile pe care le depănăm, sunt planuri pe care le facem, sunt clipe în care trăim. Trăim pur și simplu. Vă spun iar și iar, ne trebuie atât de puțin pentru a fi fericiți. Câteva ore petrecute la cafea, masa de sărbători, o plimbare la pas, soare, mult soare și mai mult soare. Natura se bucură de Înviere, noi așișderea.

Continue reading “Cireșii care aduc primăvara”

Liste, liste și iar liste

E forfotă mare, în case, în magazine, pe drumuri naționale și autostrăzi.  Coșuri pline, liste fără de sfârșit, cozi interminabile la casele de marcat. Lustruim geamuri, curățăm casa, mai verificăm o dată lista pe care scrie „cadouri de cumpărat”, realizăm că am luat tot ce trebuia, însă e ceva care ne aduce o urmă de neliniște… Ceva parcă lipsește. Dar ce am omis? Continue reading “Liste, liste și iar liste”